– Plec, sopti vara!
– Imi vei lipsi, spuse toamna!
[wp_ad_camp_1]Imi vor lipsi serile tale lungi, cand masuram timpul cu inima. Ceasurile treceau, reflectand trairi, sentimente si emotii. Draga vara, adun amintiri cu staruinta si chibzuinta.
Adun amintirea zilelor senine poleite in auriul spicelor de grau, apusuri piersicii si rasarituri inflacarate. Exploziile de culori bucurandu-mi sufletul la orice pas…maci sangerii, albastrul infinit al marii sau paduri in verde crud smarald.
– Tu, vara, carte a sperantei! A venit timpul sa te retragi!
– Plec, sopti vara! Te las sa te desfasori in armonie, surata toamna.
Iti voi admira in liniste simfonia frunzelor imbatranite, purtate de vanturi pe strazile pustii si-l voi citi pe Bacovia “E toamna, e fosnet, e somn…Copacii, pe strada ofteaza; E tuse, e planset,e gol…Si-I frig si bureaza”…
Este o zi insorita de primavara, natura a prins viata, avem impresia ca timpul este lent si dilatant, cand de fapt acesta trece pe langa . . .
Era o zi mohorata de martie,iar ploaia isi imprastia picaturile precum niste dansatori profesionisti ce isi etaleaza trupurile salbatice cu generozitate. Dans frenetic la inceput . . .